Ştiri


«Toate ştirile

Concursul Internațional Romanian Master of Mathematics (and Science) 2014

Data: 28 ianuarie 2014  |  Autor: Dan Schwarz

Cum văd că nimeni nu ia inițiativa de a face acest anunț, cred că este de datoria mea, spre beneficiul tuturor celor interesați din România, de a aduce această neplăcută precizare.

Concursul RMM 2014 (a 7-a ediție), care trebuia să se desfășoare la C. N. Tudor Vianu în perioada 26 februarie - 3 martie 2014, a fost cancelat. Motivele sunt dubioase; furtuni interne la liceu, dar și o anume laxitate în controlarea preparativelor făcute, din partea altor foruri implicate.

Ceea ce este cel mai neplăcut este faptul că țările străine - potențial participante - au fost încunoștiințate prin e-mail de avortarea acestui concurs, dar audiența românească a fost ignorată.

Nu mai puțin de 18(!) elevi români erau implicați în alcătuirea echipelor noastre, dar nici site-ul liceului Vianu (care măcar nu a deschis o pagină pentru ediția 2014), nici site-ul SSMR, nu menționează (încă?) nimica în această privință. La sfârșitul comentariilor mele legate de concursul Zhautykov 2014 făcusem deja o previziune funebră, care iată, s-a actualizat. Cum primele patru ediții au fost inextricabil legate de munca și implicarea mea totale, nu pot decât să vărs o lacrimă, și un strop de vin ...

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.