Matematica altfel


«Articolele din Matematica altfel

Blaise Pascal

Data: 30 martie 2012  |  Autor: Liviu Ornea

Blaise Pascal s-a născut la Clermont-Ferrand în 1623 şi a murit la Paris în 1662. A trăit numai 39 de ani şi a lăsat o operă impresionantă.

Nu a mers niciodată la şcoală, nici la universitate, a învăţat acasă, cu tatăl său, Étienne, un avocat interesat şi de matematică, prieten cu Desargues şi apropiat al lui Mersenne. În 1631, tatăl şi-a luat copiii la Paris, a renunţat la serviciu şi s-a dedicat instrucţiei lor. În 1640, la 17 ani, Pascal ştia latină, greacă, matematici, ştiinţe, în general, descoperise teorema de geometrie care-i poartă numele şi publicase un Eseu despre conice. Acesta din urmă este o cărticică scurtă care anunţa un mare tratat despre conice aflat deja în pregătire. Era inclusă aici celebra sa teoremă pentru cerc: perechile de laturi opuse ale unui hexagon arbitrar înscris într-un cerc se întâlnesc în trei puncte colineare. Teorema s-a dovedit apoi adevărată pe orice conică, dovedind astfel şi că teorema lui Papus din geometria proiectivă este un caz particular al teoremei lui Pascal. La tratat, Pascal a lucra până în 1654, când aproape îl încheiase. Leibniz povesteşte că a avut ocazia să-l vadă în 1676. Din păcate, tratatul s-a pierdut.

În 1640, tatăl primeşte o slujbă la fisc în Rouen şi astfel Blais şi surorile lui se mută şi ei în acest oraş. Ca să-şi ajute tatăl care avea de făcut multe socoteli laborioase, tânărul are ideea construcţiei unei maşini de socotit. Pe la sfârşitul lui 1642, ajunsese deja la soluţia teoretică a problemei, maşina avea să funcţioneze pe bază de roţi dinţate. Din cauza dificultăţilor tehnice, maşina avea să fie construită abia în 1645. Şi a funcţionat! A fost primul calculator mecanic. Toată lumea era uimită de faptul că un mecanism pare să poată gândi, inclusiv inventatorul care nota: „maşina aritmetică produce efecte care se apropie de gândire mai mult decât orice acţiune a unui animal. Dar nu face nimic care să ne îndreptăţească să-i atribuim o voinţă, ca animalelor”.

În 1646, Pascal face cunoştinţă cu doctrina jansenistă. Este un moment de cotitură în viaţa lui spirituală şi, ca urmare, interesul său pentru matematici şi, în general, pentru cele lumeşti scade, ultimii săi 16 ani de viaţă fiind dedicaţi în special filozofiei şi teologiei. Rodul reflecţiilor lui din acei ani sunt Scrisorile provinciale şi Cugetările, editate postum, lucrări devenite clasice în literatura şi filozofia franceză şi universală. Dar şi în redactarea Cugetărilor e vizibil spiritul ştiinţific, obişnuinţa demonstraţiei riguroase.

S-a mai ocupat totuşi şi de matematică şi fizică printre picături: în 1647 a publicat Noi experimente privind vidul, în care studiază variaţia presiunii barometrice cu altitudinea; în 1651 a iniţiat nişte cercetări de hidrostatică, iar în 1654, prin ceea ce azi numim „triunghiul lui Pascal”, a adus contribuţii fundamentale la combinatorică, teoria numerelor şi probabilităţi. Tocmai puţinul timp pe care l-a avut la dispoziţie îi dă măsura geniului.

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.