Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro


«Articolele din Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro

Miercuri - A treia zi a Taberei, a treia zi de provocări!

Data: 16 august 2017  |  Autor: Echipa ViitoriOlimpici.ro

Dragi elevi ce participați la cea de a opta ediție a taberei Gazeta Matematică și ViitoriOlimpici.ro, ieri ați avut parte de o zi plină de activități. Ați participat la lecții de tip OIM (Olimpiada Internațională de Matematică), la lecții de pregătire susținute de profesori sau la atelierele LaTeX.

Astăzi, însă, în cea de a treia zi a taberei, susțineți proba scrisă – ocazie de a demonstra tot ceea ce ați învățat până acum.

În cea de a doua parte a zilei, organizatorii v-au pregătit numeroase surprize, ce vor transforma tabăra de matematică într-un eveniment inedit, de care voi, elevii, vă veți aminti cu plăcere mulți ani de acum înainte:

  • Concursuri sportive: fotbal, baschet (susținute la Colegiul Național Dinicu Golescu);
  • Campionat de șah (susținut la Colegiul Pedagogic Carol I), coordonat de prof. Cătălin Gherghe;
  • Campionat de tenis de masă (ce are loc la Sala Carol I);
  • Atelier de dezvoltare personală – Public Speacking, cu Cristina Honcioiu, psihopedagog la Intuitext;
  • Ateliere de artă - desen (cu profesorul Liviu Cioca din Câmpulung), pictură (cu Delia Eftime – multimedia designer la Intuitext) sau muzică (cu Mihaela Predoiu și Cristina Predoiu, profesoare de pian la liceul de muzică George Enescu)
  • Workshop GO, cu dr. Cristian Cobeli, și un Workshop Programare, cu prof. Daniel Popa – ambele așteptate cu mult interes de elevii pasionați nu numai de Matematică, ci și de Informatică și știința calculatoarelor.

 

Ziua se va încheia într-o atmosferă spectaculoasă, cu deja tradiționalul și mult-așteptatul foc de tabără, unde elevii se bucură de experiențele inedite ale acestui eveniment educațional.

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.