Matematica altfel
Articolele din Matematica altfel
MIORIŢA MATEMATICĂ
Data: 4 aprilie 2012 | Autor: ***
Pe-un picior de PLAN
EUCLIDIAN
Iată vin în cale
TRANSLATÂND la vale,
Trei MULŢIMI de PUNCTE
Toate trei DISJUNCTE
De FUNCŢII păzite
Toate diferite.
Ele sunt tot trei:
Una-i INJECTIVĂ,
Alta-i BIJECTIVĂ,
Şi-alta-i SURJECTIVĂ.
Iar cea INJECTIVĂ
Şi cea SURJECTIVĂ,
Mării se vorbiră
Şi se sfătuiră
Să rămână treze
Până-o să-nsereze
Şi s-o ANULEZE
Pe cea BIJECTIVĂ,
C-are PRIMITIVĂ
Şi-ASIMPTOTE multe
Câte şi mai câte,
Că e INVERSABILĂ
Şi chiar DERIVABILĂ.
Dar într-o MULŢIME
Asta s-a aflat
Şi s-au indignat
C-ale lor cuvinte
Întrec orice LIMITE…
Dar de la
>> f(0)-ncoace
Unui PUNCT nu-i place
Să mai stea-n MULŢIME
Şi de treabă a se ţine.
BIJECTIVA se-ntreba:
- PUNCTUL ăsta ce-o avea?
Şi se duse
Şi îi spuse:
- Dragă PUNCTULEŢUL meu
Ce rău, oare, îţi fac eu,
Sau nu-ţi place poate
C-ai COORDONATE
NATURALE toate?
Vrei să stai mai jos
Crezi că-i mai frumos?
Nu vrei un’ te-am pus
Vrei cumva mai sus?
- Dragă BIJECTIVĂ
Eu chiar dimpotrivă,
Mă simt foarte bine
Dar e rău de tine!
Când o să-nsereze,
Vor să te-ANULEZE
Funcţia INJECTIVĂ
Şi cea SURJECTIVĂ.
- Dacă s-o-ntâmpla
De m-or ANULA
Să mă-ngropi în zori
În CÂMP DE VECTORI
Într-o VECINĂTATE
Pe-aici pe-aproape
Sau chiar în MULŢIME
Să fiţi tot cu mine.
Iar la cap să-mi pui
CALCUL INTEGRAL
Ori un MANUAL
Sau poate-un TRATAT
Cât mai inspirat
Şi de l-or citi
Îşi vor aminti
Cei ce au uitat
Că am existat
>> Şi voi fi propusă,
În SUBIECTE inclusă,
Pentru OLIMPIADĂ
Sau BALCANIADĂ.
Şi-n loc de-ANULAT
Să le spui curat
C-am INTERSECTAT
Mândrele ELIPSE
Că am PUNCTE FIXE
RĂDĂCINI REALE
Şi IMAGINARE
Şi că am DARBOUX.
Dar mai află tu
Că de-oi întâlni
O SFERĂ bătrână
Cu un CERC de lână
Prin SPAŢIU alergând
Şi la toţi zicând:
- Cine mi-a văzut
Sau mi-a cunoscut
O FUNCŢIE - AFINĂ
Cu o PANTĂ lină
Bine DEFINITĂ
Şi NEMĂRGINITĂ?
Să te-nduri de ea
Şi să-i spui aşa:
C-am INTERSECTAT
Mândrele ELIPSE
Că am PUNCTE FIXE
RĂDĂCINI COMPLEXE
Şi că am DARBOUX.
Dar nu-i spune tu
De cele REALE
Că de-i povesti
Mult ai s-o mâhneşti
Şi va şti de-ndat
Că m-au ANULAT.
Şi încă te mai rog
Ca-ntre colegi buni
Tot ce am avut
Tu să le aduni
Să le scoţi din SPAŢIUL
Cu trei
>> DIMENSIUNI,
Iar tu dragul meu
Să te INTEGREZI
Să te ANEXEZI
La altă MULŢIME
Că-i greu fără mine
Dar îţi va fi bine
Şi vei rezista, cât va EXISTA
MATEMATICA!
Adaugă tu primul comentariu: