Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro


«Articolele din Tabăra Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro

ViitoriOlimpici la ediţia a 2-a – o experienţă completă!

Data: 19 iunie 2012

Iniţiativa Taberei Gazeta Matematică şi ViitoriOlimpici.ro s-a continuat şi în 2011, între 15 şi 19 august, tot la Câmpulung Muscel. Organizatorii au aşteptat cea de-a doua ediţie cu acelaşi entuziasm cu care au primit-o copiii!

Tabăra este etapa finală a concursului organizat atât pe site-ul ViitoriOlimpici.ro cât şi la Gazeta Matematică, el făcând parte din programul Educaţia Matematica Altfel, iniţiat de Romanian-American Fondation şi implementat în parteneriat cu SSMR.

Cei 150 de copii (elevi ai claselor IV – XII) prezenţi la Câmpulung Muscel s-au strâns din toate zonele ţării pentru a susţine probele scris şi oral ale concursului de matematică, într-o etapă finală care le încununeaza efortul susţinut pentru pasiunea lor timp de un an întreg. Pe aceşti mici matematicieni i-a aşteptat la Câmpulung Muscel un program cu mai multe noutăţi decât se aşteptau.

Echipa Intuitext le-a pregătit o activitate inedită, prin ajutorul căreia să cunoască oraşul Câmpulung Muscel şi istoria sa – “Joc de orientare în LongoCampo”! Elevii au primit un traseu şi multe provocări legate de poveştile oraşului, câte una pentru fiecare obiectiv de pe traseu. Nu vă gândiţi că problemele de matematică au lipsit, pentru că nu a fost aşa!

Programul taberei a inclus şi o serie de activităţi de relaxare, precum pictură şi sport. Cel mai apreciat moment fiind, totuşi, focul de tabără. Aceasta a reprezentat o experienţă pe care au savurat-o atât copiii, cât şi părinţii şi profesorii care i-au însoţit. Iar concertul rock, susţinut de formaţii locale (adolescenţi foarte talentaţi, cu un repertoriu lung de cover-uri), nu a facut altceva decât să ne amintească uşurinţa cu care muzica bună bucură sufletul.

Pentru a le veni în ajutor copiilor în a înţelege mai bine ce înseamnă o predare pentru nivelul de performanţă, cea de-a doua ediţie ViitoriOlimpici le-a adus o serie de lecţii de pregătire, toate susţinute de profesori, membrii ai Societăţii de Ştiinţe Matematice din România.

Scopul nostru, al tuturor celor implicaţi, a fost, încă din primul moment, să concepem un proiect prin care sa îi pregătim pe cei pasionaţi de matematică să poată deveni olimpici, să îşi poată urma pasiunea, devenind mai buni şi mai pregătiţi, să poată ajunge la un nivel superior care să le reprezinte potenţialul.

Ediţia cu numărul 2 a încercat să ţină cont de feedback-ul primit de la participanţii primei ediţii şi să îmbunătăţească sistemul de desfăşurare. Alături de copii şi noi, la rândul nostru, încercăm să evoluăm. Acestea fiind spuse, aşteptăm cu emoţie şi nerăbdare ediţia cu numărul 3!

* Din echipa ViitoriOlimpici.ro fac parte, printre alţii: Radu Gologan, preşedintele SSMR şi coordonatorul lotului naţional de matematică, Dan Schwarts, matematician, Ion Cicu, redactor la Gazeta Matematică, şi Mircea Trifu, secretar general SSMR.

** În organizarea celei de-a doua ediţii a taberei s-au mai implicat, alături de SSMR şi Intuitext: Primăria Câmpulung Muscel, Casa de Cultură a Sindicatelor “C.D. Aricescu”, Colegiul Naţional Pedagogic “Carol I”, Colegiul Naţional “Dinicu Golescu”, Muscel TV, Hotel Muscelul, “Un băiat şi-o fată”, Editura GIL, Editura Paralela 45, Fundația Theta.

ViitoriOlimpici la ediţia a 2-a foto 1 ViitoriOlimpici la ediţia a 2-a foto 2 ViitoriOlimpici la ediţia a 2-a foto 3

 

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.