Dan Schwarz, omul și matematicianul, va rămâne în sufletul nostru, chiar dacă s-a hotărât să plece într-o lume mai bună.

A fost alături de noi la inițierea proiectului concretizat în ViitoriOlimpici și a contribuit decisiv la structura și nivelul de dificultate al acestui concurs. A urmărit în permanență drumul micilor matematicieni și performanțele lor, i-a susținut și îndrumat pe calea rezolvitorilor de probleme unde dumnealui era cel mai bun.

Dan Schwarz a inventat un stil literar nou: comentarii asupra concursurilor naționale și internaționale de matematică. Materialele au fost urmărite de un public fidel interesat de matematica românescă și de micile picanterii strecurate printre rezolvările de probleme.

Domnule Schwarz, ne veți lipsi! Dumnezeu să vă odihnească!

Am primit de la doamna Veronica Rozenberg, fostă colegă a domnului Schwarz, mesajul de mai jos, pe care il publicam integral.

Dan Schwartz (1951-2015)

Dan Schwartz a fost colegul meu de grupă, la grupa a 2-a din Seria A, în seria facultăţii de matematică care a început în 1970 şi s-a încheiat în 1974-5.

Dan înalt, mândru, blond şi fumător era unul dintre geniulicii grupei noastre, cel mai extrovertit şi anturat de prieteni şi de prietene. În primi ani de la facultatea de matematică, am perceput încet, încet că mă aflu într-o lume în care diferenţierea calităţii de matematician, între cei foarte buni şi cei mai puţin buni, este cu totul deosebită, faţă de alte domenii.

Acolo unde eşti foarte bun şi foarte apreciat, poţi să te consideri un adevărat “successful”, dar asta într-o lume a meseriilor obişnuite, acolo realitatea poate fi de aşa natură, că un succesful se poate practic situa, fara probleme printre oamenii de mijloc. În matematică însă, e cu mult mai dificil şi mai inacceptabil să fii la mijloc, acolo capetele sunt atât de depărtate încât lăsa o distanţă neînchipuita între “a fi la mijloc”, sau a fii printre cei care ating lumea geniului, a căror putere de abstractizare şi înţelegere este uneori imposibil de perceput, a căror viteză a minţii se întrece în spaţiul virtual cu cea a luminii, sau cel puţin aşa păreau lucrurile în orele noastre de seminar, sau în discuţiile telefonice, în care, după ceasuri şi zile de încercări şi de gânduri puse la bătaie pentru a reţine un adevăr expus de o Lemă sau de o Teoremă, îi telefonam lui Dan, cu zgârcenie, ca să nu îl deranjez sau să dau impresia că aş profita de bunăvoinţa sa. Si purtam o discutie in care imi suna inca in ureche glasul sau, fara continut precis, explicandu-mi. Ma miram mereu de acuitatea gandirii sale și a culmilor pe care le poate accesa.

Exista în felul său de a merge, de a trece printre ceilalţi, de a privi lucrurile o detaşare îndrăzneaţă, poate chiar la frontiera indiferenţei, sau ştiu şi eu a detaşării de ceilalţi, cu toate că grupa noastră mai avea şi alţi geniulici. Genialitatea lui Dan Schwartz avea însă o factură cosmopolită, multicoloră, parcă nu te puteai atinge de ea, decât cu spiritul deschis, şi asta doar pentru o fracţiune de secundă. El rămânea în lumea să, o lume depărtată a geniilor pe care le-am întâlnit cu prisosinţă în anii în care m-am aflat, într-un mod care s-a dovedit ulterior atât de întâmplător, la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti

Drumurile ni s-au despărţit, în anul al V-lea cred că Dan a făcut secţia de informatică, eu am mers la Probabilităţi, un an după aceea am plecat în Israel şi cândva în ceaţa anilor, în drumul spre maturitate, am aflat că Dan a plecat în Canada, şi apoi că s-a îmbolnăvit. În anul 2010 venind în Bucureşti, unde de altfel veneam în fiecare an începând cu anul 2006, am încercat cu câţiva prieteni să organizăm o întâlnire adhoc a foştilor colegi, şi am reuşit să ne vedem, un grup pe care îl veţi putea vedea în pozele de mai jos. Acolo era şi Dan Schwartz. Cred că în acelaşi aprilie 2010, sau poate un an mai târziu, ne-am întâlnit doar noi pentru o depănare de amintiri, la o cafenea, cunoscută de- a lui, în spatele Muzeului Ţăranului Român. În fumul de ţigară, şi printre poveştile amândurora, am văzut un album de care era foarte mândru, pe care reuşise să-l scoată nu de mult şi care cuprindea lucrări ale tatălui său, arhitectul Schwartz. Părea vesel şi încrezător, speram şi eu că lucrurile merg spre bine. Destinul nu este însă în mâinile noastre, şi am citit astă seară, acum câteva ceasuri trista veste. Pe 6 mai m-am întors de la Bucureşti, nu mai păstram legătura, acum mă uit la frumoasă poză din anunţul dispariţiei Profesorului Dan Schwartz, o lacrimă interioară îmi trece prin suflet, mă gândesc unde a fost Dan, unde ar fi putut să fie, şi poate că viaţa a fost nedreaptă, aşa cum se întâmpla adesea.

În limba ebraică se spune She ihie Zichro Baruch, să-i fie memoria binecuvântată!

https://picasaweb.google.com/111067704202864420840/FacultateaDeMatematicaUniversitateaBucuresti?authkey=Gv1sRgCLug8sWf1KCEjAE