Important : vă rugăm să consultaţi şi politica de confidenţialitate a site-ului!
Dacă utilizatorii prezentului site au vârsta sub 18 ani, sunt rugaţi să citească termenii şi politicile site-ului împreună cu părinţii sau reprezentanţii legali, după caz. Dacă pentru participarea la diverse concursuri utilizatorii sunt rugaţi să furnizeze date personale şi date de contact, părinţii sau reprezentanţii legali, după caz, vor fi cei care vor furniza aceste date. Astfel, vor avea permanent control asupra mesajelor primite şi vor supraveghea modalitatea de folosire a contului respectiv de către copil.
1. ViitoriOlimpici.ro este un portal de matematică ce se adresează elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal, din clasele IV – XII. Portalul conţine materiale teoretice însoţite de aplicaţii (exerciţii şi probleme) necesare pregătirii concursurilor şcolare. Pe acest portal se vor desfăşura concursuri anuale online, care vin în completarea concursului revistei Gazeta Matematică. Sesiunile de concurs disponibile pe portalul ViitoriOlimpici.ro presupun învăţarea, aprofundarea, exersarea şi recapitularea cunoştinţelor necesare pentru olimpiade, aceste cunoştinţe depăşind programa şcolară.
2. ÎNSCRIERE Pentru a putea participa la concursul anual disponibil în cadrul portalului, trebuie să accesaţi în prealabil secţiunea de înscriere şi să vă creaţi un cont, completând corect informaţiile cerute. Veţi avea astfel posibilitatea de a vă crea un nume de utilizator, care să vă reprezinte peste tot în cadrul concursurilor şi al portalului ViitoriOlimpici.ro. Înainte de a vă crea un cont, vă rugăm să citiţi cu atenţie termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului. Puteţi participa la concurs de îndată ce aveţi un cont valid în cadrul portalului (utilizator şi parolă).
3. CONCURSUL se desfăşoară în perioada 1 octombrie – 30 iunie şi are două componente: concursul online, în cadrul portalului ViitoriOlimpici.ro şi concursul offline, al revistei Gazeta Matematică.
3.1 Concursul online Calendarul concursului ViitoriOlimpici.ro poate fi consultat accesând pagina concursului. Concursul se desfăşoară pe mai multe etape. În cadrul fiecărei etape vor fi publicate online, pentru fiecare clasă, de la clasa a IV-a până la a XII-a, următoarele: - materiale de studiu care tratează teme din programa de olimpiadă; - teste de evaluare cu corectare automată de tip grilă; - trei probleme deschise pentru fiecare clasă, rezolvarea acestora trimiţându-se online în format .zip, .pdf, .doc, .jpeg.
3.2 Concursul offline Concursul revistei Gazeta Matematică se desfăşoară conform regulamentului publicat în Gazeta Matematică nr. 10/2009 şi care poate fi accesat pe site-ul http://rms.unibuc.ro/.
4. PUNCTAJ Scopul utilizatorului în cadrul acestui concurs este să câştige cât mai multe puncte prin rezolvarea corectă a testelor şi a problemelor online şi offline. La testul grilă al concursului online, fiecare problemă valorează 1 punct. Fiecare problemă deschisă din concursul online este punctată cu 10 puncte. Pentru problemele offline se acordă 25 de puncte la problemele de la rubrica Probleme pentru olimpiade şi concursuri şi câte 10 puncte pentru celelalte probleme. Punctajul final va fi calculat pe baza unor ponderi care să asigure reprezentativitatea celor două părţi ale concursului.
5. EXERSARE Testul grilă se poate susţine de mai multe ori pe parcursul etapei curente. Se va lua în calcul cel mai mare punctaj obţinut. Testul grilă poate fi susţinut şi după încheierea etapei curente, dar punctajul obţinut nu se mai ia în calcul. Rezolvarea problemelor deschise nu poate fi trimisă decât o singură dată.
6. CLASAMENTE Prin intermediul punctajului, concurenţii vor fi încadraţi în mai multe clasamente. În cadrul acestora, utilizatorii vor fi indicaţi prin nume, prenume, nume utilizator, punctajul obţinut şi alte date de identificare. Majoritatea clasamentelor vor fi actualizate în timp real, fiecare acumulare de puncte influenţând poziţia utilizatorului în clasamente.
7. PREMII ŞI RECOMPENSE La finalul concursului, pe baza punctajului general obţinut se vor selecta concurenţii participanţi la etapa finală (câte 20 de elevi pentru fiecare clasă). Etapa finală va avea loc în a doua jumătate a lunii august, într-o tabără organizată în acest scop. Etapa finală va consta în două probe: proba scrisă şi proba orală. Amănuntele cu privire la locul şi data exactă a desfăşurării concursului, precum şi a conţinutului celor două probe, vor fi anunţate în perioada 1 – 15 iunie, atât pe site-ul www.ViitoriOlimpici.ro, cât şi în numărul din iunie al Gazetei Matematice.
8. CONTACT Pentru nelămuriri, dificultăţi, sugestii sau nemulţumiri, aveţi la dispoziţie secţiunile Contact şi Sugestii. Scrieţi-ne şi vă vom răspunde.