Matematica altfel


«Articolele din Matematica altfel

Realism şi poezie - O noapte de mai

Data: 4 aprilie 2012  |  Autor: ***

O noapte de mai cu lună în grădină la Copou,
Pe o bancă eroina, în fund nobilul erou,
Ea o gingaşa elevă, el un tânăr realist,
Ea stă tristă, gânditoare, el emoţionat şi trist.
Dar deodată se transformă, faţa i se luminează,
Se inspiră-şi ia avântul şi spre dânsa-naintează.
‘’Tremurând ca la tabelă când mi-am încercat norocul
Şi concursului  « Gazetei «  am vrut ca să-i înfrunt focul,
Alb… ca şi lucrarea scrisă ce atunci am prezentat-o
Astfel mi-am luat curajul să-ţi vorbesc ţie-adorato!
Când treci zveltă şi subţire parca-i fi o integrală,
Cum să nu te-adore-un tânăr de clasa a VIII-a reală?!
Ca  un zero supra zero stau în nedeterminare
Sufletul mi-l chinuieşte o problemă-ngrozitoare:
Te-am văzut trecând pe stradă, m-ai cucerit dintr-odată.
Şi  tu m-ai văzut pe mine? reciproca-adevărată-i?
Nu cerca ca prin tangentă să-mi ocoleşti întrebarea,
Dă-mi sentinţa mai degrabă, mă cuprinde nerăbdarea,
Căci de mi-ai întinde arcul inimii mai mult de ∏,
Ai trece peste limită  şi, vai, va putea plesni!
Calculând cu logaritmi unghiul sufletului tău
L-am găsit destul de mare ca să-ncap în el şi eu.
Nu cer prea mult de la tine, nu am nici un gând demonic
Numai ca doi buni prieteni să fim în raport armonic.
Totu-n mine convergează către-un scop suprem: iubirea
Şi din ea îmi derivează chinul şi nenorocirea.
Căci  dorinţa-i infinită, dar puterea totdeauna
Mărginită ca un sinus între minus şi plus una.
Şi iubirea n-are maxim, creste făr-a se opri,
Derivata-i pozitivă oricând şi oricum ar fi.
Fericirea mea-i o fracţie cu numărătorul zero,
Numai de tine depinde s-o modifici, scumpă Hero!
Căci , dac-ai muta pe zero şi l-ai pune numitor,
Ea s-ar face infinită, eu fericit muritor.
Când ceva nu-ţi place ţie mă supără şi pe mine;
De eşti veselă sunt vesel; eu sînt funcţie de tine
Îmi descompun sufletu-n serii, să-l poţi mai bine-aprecia
Ş-apoi ca binomul lui Newton,  să-mi dezveleşti inima ta
Ecuaţie nedezlegată e sufletu-ntreg al tău
Şi cine-ncearcă s-o rezolve complică problema mai rău.
Dar n-ai să elimini din mine nici prin metoda lui Cauchy
Credinţa că, la urma urmei, tot voi putea-o rezolvi!
Admite-mă lângă tine pentru studierea temei
Să găsesc soluţiunea care convine problemei.
Stând departe faţă-faţă, vom fi tot indiferenţi,
Nu astfel se manifestă simţirea între studenţi,
Căci totdeauna iubirea, care-i limita speranţei,
E invers proporţională chiar cu pătratul distanţei
De rămâi tot radicală şi îmi neglijezi iubirea
Ca pe-a opta zecimală, mi se schimbă toată firea.
Şi cuprins de indignare văd înaintea mea roş.
Gânduri negre dau năvală ca soluţiile-n cos,
Şi imagini defilează ca pe-un eteric covor,
Ca şirul de derivate din formula lui Taylor.

*

Dar de mi-ai primi iubirea, aşi sări ca într-un vis,
Ca o funcţie discontinuă din infern în paradis!
Matematica, «  Gazeta », aceste duioase-amoruri,
Le-aş sacrifica pe toate; noi aspiraţii, noi doruri,
Dintr-o lume transcendentă pân-acum pentru mine,
M-ar cuprinde, m-ar preface, de-aş sta alături de tine!
N-aş mai aştepta de-acuma acel cinsprezece-al lunii
Care aduce << Gazeta>> focarul ambiţiunii
Oricăriu zis <> realist ce se respectă,
Căci numai tu ai secretul, de fericire completă!
Singura problemă care m-ar interesa pe mine
Ar fi cum să-mi schimb fiinţa ca să pot fi demn de tine.
Tot ce-ai spune pentru mine axiomă-ar rămânea,
Ţi-aş ceda de bună voie autonomia mea!

..............................................................................

Şi dacă, precum ţi-am promis, n-oi fi rob voinţei tale.
S-ajung să calculez pe e  c-un milion de zecimale.
Să sufăr până-n clipa când s-or tăia două paralele,
Iar distanţa dintre noi să fie fixă ca-ntre ele.
Să stau aşteptând iubire până când s-or rezolva.
Mult celebra chestiune, teorema lui Fermat.
Să-nghit Geometrografia propusă de Ionescu
Şi să fiu zvârlit în lună ca ghiuleaua lui Lalescu
M-apune epi-elipsia şi orice altă hiperboală,
Să crească-n  progresiune cu-o raţie fenomenală
Să s-anuleze în mine şi iubirea, şi speranţa
S-au să măsor de le minus la plus infinit distanţa!
Să mă consume văpaia focarelor ce ai sub gene
Şi să fiu trecut prin ciurul grecului Eratostene!
Dar dac-o fi intre noi să rămână-ntr-una armonie,
Să ne iubim pân-va scoate Ioachimescu-o Geometrie.

..............................................................................
 
Şi dacă tot refractară, nereductibilă eşti,
Nu mai mă privi pe mine, ca Natura* s-o priveşti,
Căci precum inversiunea schimbă radical figura,
Tot aşa sufletul nostru ni-l modifică „Natura”.
Iar dacă privesc în lume şi atent mintea-mi deschid,
Văd oriunde ne-ntrecuta ştiinţ-a lui Euclid.

Noaptea ce ne-nvăluieşte e-o ecuaţie imensă
Cât necunoscut cuprinde obscuritate intensă!
Cerul este-o emisferă cu multiple puncte date
Zise stele ce se mişcă în cercuri determinate.
Ele fac figuri de aur neşterse încă devreme
Ce-nainte de a fi lumea au servit în teoreme.
Dumnezeu le desenase pe cer neavând hârtie,
Când pentru-a crea universul, învăţa-ntâi Geometrie.
Luna sau suplinitoarea Soarelui când e în lipsă
E suprafaţa închisă într-un cerc şi o elipsă.
Oamenii pierduţi în noapte: puncte mobile-agitate;
Râul: o sinusoidă lucind în pete-argintate.
Iar misterioasa umbră-a sălciilor de pe mal
E proiecţia pe apă făcută ortogonal.
Cocostârcul ce măsoară balta cu-aşa nobil pas,
Cu picioarele şi ciocul formează câte-un compas
Puntea este-o teoremă, o cunosc bine şcolarii,
A făcut-o Pitagora şi n-o pot trece măgarii.
În translaţii şi rotaţii duce mai departe vântul
Frunzele care în goană-ating tangenţial pământul
Si din atmosfera rece liniştit se lasă-n şoapte
Pe un arc de parabolă încet păsările de noapte.

..............................................................................

Şi tu nu simţi cum natura cu-o putere infinită
Ne atrage, ne îndeamnă să fim funcţie-implicită?
Şi când de voci mai profane ţii seama la orice pas,
A fortiori rezultă s-asculţi al naturii glas!

..............................................................................

Tânărul tăcu şi-n calmul atmosferei, monoton,
Se-auzeau doar două inimi ce băteau în unison

..............................................................................

„Cum mai simţiţi tu poezia şi cît de frumos vorbeşti,
Când te-ascult, mă simt răpită către sferele cereşti”.

..............................................................................

Ea pronunţase sentinţa; el, pătruns, emoţionat,
Zăpăcit de fericire, o priveşte transportat.

..............................................................................

În sfârşit mi-am ajuns scopul, te-am văzut înduioşată!

..............................................................................

Pauză – o sărutare – teorema-i demonstrată!

Apărută în Suplimentul Gazetei Matematice din mai 1910

Adaugă tu primul comentariu:

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.