Galeria de onoare


«Vezi Galeria de onoare

Ion Cicu

Cu numele Ion Cicu v-aţi întâlnit, cu siguranţă, pe site-ul ViitoriOlimpici.ro; mai ales participanţii de la clasele mici. Este timpul să aflaţi mai multe despre omul care se află în spatele acestui nume. Profesorul Ion Cicu s-a născut în 1953 într-un sătuc (Coteşti) din apropierea oraşului Câmpulung Muscel. Şcoala generală a absolvit-o la „numărul 2” din Câmpulung Muscel, iar liceul la actualul Colegiu Naţional „Dinicu Golescu” din aceeaşi localitate. În 1972 vine la Bucureşti unde urmează Facultatea de Matematică. După absolvire este profesor la liceul din Măcin, judeţul Tulcea, apoi profesor la şcoala generală din Herăşti, judeţul Giurgiu. Aici este cooptat de profesorul Mircea Trifu în echipa de profesori care se ocupă de pregătirea copiilor din judeţ care au înclinaţii către matematică. Din 1988 este profesor la Şcoala cu clasele I – VIII Nr 96 din Bucureşti. 

Domnul Vintilă Loghin, cel care i-a fost profesor în clasele a VII-a şi a VIII-a, este cel care i-a insuflat dragostea pentru meseria de profesor.  Aşa cum singur mărturiseşte, după ce a devenit profesor, toate momentele importante din viaţa sa atât profesională cât şi privată,  au fost legate de un singur nume: LAURENŢIU PANAITOPOL.

Pe lângă activitatea obişnuită de profesor, Ion Cicu a scris, singur sau în colectiv, mai multe auxiliare şcolare. Împreună cu soţia (Valentina Cicu), tot profesor de matematică şi trei învăţătoare: Aurica Frăţilă, Iuliana Drăgan, Irina Negoiţă a editat o revistă – ABAC – pentru copii isteţi din ciclul primar, revistă care s-a distribuit timp de 7 ani (2002 – 2009) în sectorul 4 al capitalei şi care, în fiecare an şcolar s-a finalizat cu un concurs (http://abac.fundatiah.ro/).

Colaborarea cu  Intuitext  s-a materializat în realizarea mai multor produse de soft educaţional. Cel mai valoros dintre ele este produsul „Geometrie, între joc și nota 10” - geometrie plană, care a obţinut chiar premiul pentru cel mai bun produs de soft educaţional în 2007. Astăzi îl găsim printre redactorii Gazetei Matematice, unde răspunde de partea dedicată învăţământului primar şi gimnazial şi  de asemenea în echipa ViitoriOlimpici.

Autentifică-te pe site pentru a putea lăsa un comentariu.

Comentariu:

  • maria cocan - 3 aprilie 2013
    Respect pentru absolut toti profesorii care dau tot ce au mai bun ca sa perfectioneze copiii!