Bumbeşti-Jiu - o mică localitate prin nordul Olteniei, care are totuşi liceu şi un aer foarte curat de munte: acesta este locul din care a pornit o fetiţă de 14 ani spre Târgu-Jiu, să întâlnească o bătrână profesoară de matematică, o pensionară, care să o pregătească pentru fazele locală şi judeţeană ale Olimpiadei de Matematică.

Curând însă, „antrenoarea” şi-a dat seama că obiectivul „faza locală şi judeţeană” era deja atins, potenţialul imens al Roxanei-Irina Popescu pretându-se la un obiectiv mai înalt: Olimpiada Naţională de Matematică.

Şi aşa a început drumul, urcuşul spre performanţă de-a lungul anilor. Roxana s-a pasionat de inegalităţi, de combinatorică, de teoria numerelor, de funcţii şi de matrice, într-un cuvânt, de cele mai mari provocări ale matematicii. În final, marea dragoste a Roxanei a devenit regina analiză matematică.

În fiecare an, ajunsă la Olimpiada Naţională, Roxana nu a dezamăgit, mereu întorcându-se de acolo cu o distincţie, entuziasm sporit şi un braţ de cărţi de matematică, dintre cele mai bune pentru performanţă (de negăsit, vai, prin librăriile din colţul nostru de ţară), cărţi pe care începea să le „răsfoiască” de-ndată, într-un ritm (nu mi-e ruşine să mărturisesc) cam copleşitor. Entuziasmul Roxanei şi pasiunea ei pentru matematică au avut ca rezultat performanţa din 2009, an în care ea a fost câştigătoarea unică a Olimpiadei Naţionale de Matematică.

La şcoală? Materia din manualele şi culegerile pentru şcoală a studiat-o în timpul vacanţelor de vară (împinsă, obligată de cineva? Nu, doar de plăcerea, pasiunea, care fac minuni). Astfel, primul clopoţel din septembrie dădea pentru ea startul pregătirii de performanţă, cu Gazeta Matematică, RMT Timişoara, Kvant-ul şi câte altele, şi călăuzită de cărţi semnate de iluştri dascăli.

Să nu credeţi că Roxana s-a dedicat exclusiv matematicii! Ea nu a neglijat deloc nici formarea culturii sale generale, studiul limbilor străine, literatura, alte discipline şcolare (fizica i-a fost „jocul secund”), nici unele distracţii tinereşti alături de colegii de clasă.

Aşa a ajuns Roxana la 19 ani.

La acest ceas, nu am îndrumat-o spre Occident, deşi drumul perfecţionării ei va trece, desigur, şi prin înalte şcoli străine. Înţelept ar fi să înceapă în ţară, adică să cunoască întâi matematica şi profesorii români, să ştie de unde a pornit, să aibă amintiri de-aici.

Iat-o deci pe Roxana pe coridoarele şi în amfiteatrele Universităţii din Bucureşti (de unde semnatara acestei scrisori are atâtea vii, dureros de puternice amintiri).

Să-i urăm succes în anii studenţiei şi să-i urmărim zborul spre cât mai înalte culmi ale matematicii!